Pomul Crăciunului

de George Coşbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s-anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e-n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te-nchină, zi: “Doamne-ţi mulţumesc”.
Categoria: Evenimente
Tag-uri: pom craciun pomul craciunului poezie george cosbuc ardeal bistrita nasaud