Krishnapyar - Naarghita impreuna cu Jaikishan

Artista Naarghita si compozitorul Jaikishan

Iesirea din scena - dintr-odata si fara nici o revenire - a Naarghitei parca a închis
aripile unei pasari care sidefa în zbor exotismul unor spectacole rare! Dansând,
Naarghita împânzea în decorul scenic o feerie asiatica, închipuind, prin toata vibratia
corporala, divinitatea fluidizata în zborul pasarii, în încordarea ritmica a cobrei,
în desfacerea evantaiului paunului; iar asa cum cânta Naarghita nici chiar indiencele
nu puteau sa o faca în chip mai rascolitor, caci ea izbutea fenomenal sa redea muzica
unei tari a carei istorie e scrisa în ritmuri muzicale.
India isi are radacinile în muzica ei. Cum putea o românca sa o readuca din
stravechea civilizatie si cultura razbatatoare prin milenii ori chiar de dincolo?! Numai prin forta spiritului, dar si prin istovitor studiu. “Are în glas si în miscare perfectiunea pasarilor care plutesc în vazduhul primaverii”, spunea despre ea idolul - sau poate chiar
dragostea vietii ei - actorul indian Raj Kapoor.
O cheama, de fapt, Maria Amarghioalei. E vrânceanca de la Pufesti. Gândurile i-au fost insa mai putin atente la înfatisarile locurilor natale si ale oamenilor din lumea
sateasca a maruntei comune risipite pe sesurile Moldovei, pentru ca tainice chemari faceau inima ei sa rezoneze la ritmurile altei culturi. A locuit în sat, doar pâna la vârsta de noua ani, în grija bunicilor. Parintii ei se despartisera, iar mama s-a stabilit la Bucuresti, unde, din timpul clasei a treia primara, avea sa o ia si pe gingasa copila cu obrajii trandafirii, în glasul careia fierbeau, în pragul izbucnirii, armonii de o mare adâncime
spirituala si cu o fabuloasa traditie si cultura. Naarghita nu se nascuse pentru zarea altei muzici decât aceea la care au lucrat mileniile: India si imperiile. A facut coregrafie si canto clasic, studiind totodata si cultura indiana si limba hindi. Încât, de la saptesprezece ani, a intrat ca figuranta în corpul de balet al Teatrului de Revista “Constantin Tanase”.
Iar într-o zi, dupa ce a vizionat filmul “Vagabondul”, o produc]ie indiana 1951 în regia lui Raj Kapoor, a auzit clar glasul enigmatic al destinului, pentru ca toate îsi au glasul lor. Si-a luat numele Naarghita, care este un joc de cuvinte, semnificând în hindi “cântul spiritului etern” sau “cântecul tulpinii de lotus” si, dupa muzicologul George Sbârcea, “cântec pentru cei luminati”. “Exista Harghita, exista Marghita, m-am gândit sa existe si
Naarghita” avea sa îi spuna artista, cândva, lui Romeo Vanica, unul dintre componentii formatiei care clatina atunci conductele inimii - “Mondial”.
Adevarata confirmare a cascadei de sunete muzicale cazute parca din lire si
clopotei în glas a venit dupa ce, cu sprijinul baritonului Nicolae Herlea, Naarghita a primit atestatul Oficiului de Spectacole si Turnee Artistice, care i-a asigurat dreptul de a sustine recitaluri în tara. O ninsoare de margaritare scuturate din soare au început sa fie cântecele Naarghitei, iar spectatorii de pretutindeni au început sa îsi plece fruntea în fata
scenelor asternute cu flori la picioarele ei. Alaiuri de spectatori, îmbatate de placere si gradini de flori umpleau salile de spectacole în vremurile acelea, arta si cultura adevarata neputând fi încenusate de nimeni si nimic. Încât, în anul 1967, Naarghita a fost vazuta la un spectacol de Indira Gandhi, aflata intr-o vizita in România. De fata fiind si primul ministru român de atunci, Ion Gheorghe Maurer, Indira Gandhi a invitat-o pe Naarghita
în tara sa. Noua luni mai târziu, românca vrânceana va pune piciorul pe pamântul
Indiei visurilor sale, unde va ramâne o jumatate de an, beneficiind de o sponsorizare din partea Guvernului Indian. În acest timp a intrat, contopindu-se, în spiritualitatea indiana
si a cunoscut multe personalitati, printre care si Raj Kapoor. Orice perdele de umbra, învinse, s-au dat la o parte din drumul Naarghitei, lasându-i crâmpeiul de fericire în inima unei lumi care traieste clocotitor ca valurile ce bolborosesc dintr-un mal într-altul.
A vazut aievea mirificul tarâm plasmuit în sufletul ei, de demult, dar mai presus de orice imaginatie, incomparabil ca spectaculozitate, cu realitatea.
Dupa revenirea în România, cortina întunecata a cazut! S-a facut întuneric,
iar viata Naarghitei a alunecat pe un vad cu un ritm uniform si anost. Întoarsa din tara celei mai prolifice industrii cinematografice din lume, în care putea sa îsi faca o cariera, a unei culturi fascinante, în care a patruns si a cercetat-o pâna in miezul ei, Naarghita a
intrat în obiectivul celei mai defazate în timp si spatiu personalitati cinice a regimului comunist, Elena Ceausescu. Numai ea a putut sti gândul pe care l-a avut în ce o privea pe Naarghita, careia i s-a interzis sa mai paraseasca tara. De atunci artista nu a mai vazut India. În decembrie 1988, Raj Kapoor a murit. Cu patru ani mai înainte, dupa un sir de
caderi si reabilitari, Indira Gandhi a fost asasinata la New Delhi. Cu atât mai profund a înteles atunci Naarghita ca numai sufletul îl aduce omul cu sine si numai cu sufletul pleaca viata în eternitate. An cu an i-a pierdut pe oamenii cei mai apropiati inimii sale: mama, apoi fratele, care s-a stins dupa numai trei luni de la moartea mamei; Nargis, interpreta Ritei din filmul “Vagabondul”; Mukesh, interpretul vocii lui Raj din acelasi film; Jaikishan, creatorul muzicii pentru trei sute de filme indiene. În cultura indiana,
libertatea asumarii tacerii gaseste drumul împacarii cu lumea. Dupa pierderea celor dragi, Naarghita l-a gasit si ea! “Mi-am zis ca nu mai pot cânta si trebuie sa ma retrag, marturiseste artista. Am considerat ca de douazeci si unu de ani am nevoie ca sa ma reîncarc”.
Cultura indiana si infinita bogatie de curente culturale si spirituale ale Indiei au
avut o mare înrâurire asupra Naarghitei. Arzând în flacara spectacolului vietii de artista încoronata regina a muzicii batrânei si magnificei Indii, astazi ea traieste absorbita în filozofia purificatoare a tacerii. Locuieste acum în Bucuresti, într-o enigmatica liniste si meditatie. Nu lasa insa nicio urma adânca pe unde trece, merge mai departe în viata, închisa într-o platosa a discretiei totale. A stat atâta timp dincolo de lumina reflectoarelor
si departe de nepotolitele valuri ale presei. Ducea în inima o necrezuta poveste pentru cei care, întâlnind-o, nu o recunosteau! De curand a început sa reapara, discret si înca enigmatic, la televiziune sau în paginile ziarelor. Lumea e cuprinsa de mirare! O revad pe artista care timp de trei decenii a împrastiat o tulburatoare frumusete a ritmurilor indiene, care i-au arcuit, în nimbul artei rare, forta si puritatea muzicii preluate din
“cântecul regilor”, o muzica în care românca a fost o regina indianca! Toata lumea se întreaba daca Naarghita va iesi la regasirea cu muzica ei dupa o parasire de douazeci si unu de ani!
“N-am disparut, am ramas pe loc. Am ramas cu mine, dar fara Naarghita”,
marturiseste ea! Avea o avere colosala, dar nu a mai ramas cu nimic. “Mi s-a intamplat câteodata sa manânc azi pentru alaltaieri, asta pentru ca nu am avut bani!”, imi spune, cu tristete, Naarghita, cea care a cântat pana mai ieri pentru eternitate! Cred ca, prin ea, omul poate învata cel mai bine cum ce e rar si de aur se reîntoarce într-o zi cu toata forta!

Aurel V. ZGHERAN - Odiseea Naarghitei
Sursa: www.nymagazin.com/cultural.html?aid=3616
Categoria: Vedete
Tag-uri: jaikishan naarghita naargita narghita maria aneta india hindi bollywood interculturalitate universul muzicii arta cultura romania valoare nationala maharani prieteni iubire vis krishnapyar inima suflet destin legenda fenomen unic talent poveste fara de sf